Diagnosticul in vitro (IVD) se referă la tehnici care obțin informații de diagnostic clinic prin testarea și analizarea probelor umane (cum ar fi sânge, fluide corporale și țesuturi) în afara corpului uman.IVD joacă un rol vital în prevenirea bolilor, diagnostic, monitorizarea tratamentului și evaluarea prognosticului. Standardizarea și acuratețea procedurilor sale influențează direct fiabilitatea rezultatelor testelor, care, la rândul lor, influențează luarea deciziilor clinice-. Acest articol va detalia principalele proceduri IVD și considerentele cheie.
Colectarea și prelucrarea probelor
Primul pas în IVD este colectarea de probe, a cărei calitate influențează direct acuratețea testărilor ulterioare. Tipurile de mostre variază pentru diferite teste, cu exemple comune, inclusiv sânge, urină, salivă și lichid cefalorahidian.
1.Standarde de colectare a probelor
•Probe de sânge: Probele de sânge sunt colectate de obicei prin puncție venoasă, folosind tuburi sterile de colectare a sângelui și un anticoagulant adecvat (cum ar fi EDTA, heparină sau citrat de sodiu) în funcție de testul efectuat. Trebuie avut grijă pentru a evita hemoliza, coagularea și contaminarea în timpul recoltării sângelui. •
Probă de urină: se folosește în general urina de prima-dimineață sau urina aleatorie. Uretra trebuie curățată înainte de colectare pentru a evita contaminarea cu secreții. Anumite teste (cum ar fi cuantificarea proteinelor din urină de 24-ore) necesită o colectare a urinei pe o zi întreagă și volumul total înregistrat.
•Alte probe: Probele de țesut, cum ar fi cele obținute prin biopsie și lichid cefalorahidian, trebuie recoltate prin puncție lombară. Trebuie urmate proceduri aseptice stricte.
2. Transportul și depozitarea probelor
• Probele trebuie trimise pentru testare cât mai curând posibil după colectare. Dacă testarea nu este posibilă imediat, acestea trebuie refrigerate (2-8 grade) sau congelate (-20 grade sau mai rece) conform cerințelor de testare.
•Anumite teste (cum ar fi testele cu acid nucleic) necesită o stabilitate ridicată a probei și necesită utilizarea de soluții specializate de depozitare sau transportul lanțului de frig.
Prepararea reactivului și a instrumentelor
Diagnosticarea in vitro se bazează pe reactivi de{0}}înaltă calitate și pe instrumente de precizie. Înainte de utilizare, asigurați-vă că reactivii și echipamentele îndeplinesc cerințele de testare.
1.Pregătirea reactivului
•Reactivii trebuie păstrați conform instrucțiunilor și evitați înghețarea și decongelarea repetată sau utilizarea după data de expirare. •
Anumiți reactivi (cum ar fi anticorpii pentru testele imunosorbente legate de enzime (ELISA)) necesită preîncălzire sau diluare pentru a asigura sensibilitatea reacției.
2.Calibrarea instrumentelor și controlul calității
•Instrumentele de testare (cum ar fi analizoarele biochimice, instrumentele PCR și analizoarele imunologice) necesită calibrare regulată pentru a asigura acuratețea măsurătorilor.
•Probele de control al calității ar trebui să fie prelevate înainte de fiecare test pentru a verifica stabilitatea sistemului de testare și pentru a evita rezultatele părtinitoare din cauza erorilor instrumentului.
Procedura de testare
Pașii specifici pentru diagnosticarea in vitro variază în funcție de tehnologia de testare, dar în general includ pregătirea probelor, pregătirea sistemului de reacție, execuția testului și citirea datelor.
1.Pregătirea probei
• Anumite teste (cum ar fi testele cu acid nucleic) necesită extracția acidului nucleic din probă, utilizând de obicei metode de extracție cu bile magnetice sau pe coloană.
• Testele biochimice pot necesita centrifugarea serului sau a plasmei pentru a elimina interferența componentelor celulare.
2.Pregătirea sistemului de reacție
• Amestecați proba și reactivii în proporții adecvate conform cerințelor testului, asigurându-vă că condițiile de reacție (cum ar fi pH-ul și temperatura) respectă standardele.
• Instrumentele automate distribuie de obicei reactivii și probele automat, dar operarea manuală necesită un control strict al volumului probei pentru a evita erorile.
3. Executarea testului
•Teste imunologice (de exemplu, ELISA, chemiluminiscență): Detectează substanțele țintă prin reacții de legare a anticorpilor-antigenului, care necesită de obicei pași de incubare, spălare și detecție a semnalului.
• Teste de biologie moleculară (de exemplu, PCR): Detectarea se realizează prin amplificarea fragmentelor specifice de ADN/ARN, necesitând cicluri stricte de temperatură (denaturare, recoacere și extensie).
• Teste biochimice (de exemplu, glucoză din sânge, markeri ale funcției hepatice): Pe baza reacțiilor enzimatice sau a metodelor colorimetrice, instrumentul măsoară absorbanța sau semnalele electrochimice.
4.Citirea și analiza datelor
•După ce testul este finalizat, instrumentul generează de obicei rezultate automat, dar interpretarea trebuie să se bazeze pe semnificația clinică.
•Unele teste (de exemplu, imunofluorescența) pot necesita observație microscopică manuală, cu tehnicieni experți care interpretează rezultatele.
Controlul calității și raportarea rezultatelor
1.-Controlul calității intern (IQC)
•Laboratoarele trebuie să preleveze zilnic mostre de control al calității cu valoare ridicată și mică{0}}pentru a se asigura că rezultatele testelor se încadrează în limite acceptabile. Dacă controlul calității este scăpat de sub control, cauza trebuie investigată și trebuie efectuată retestarea.
2. Evaluarea externă a calității (EQA)
•Participă la programe de evaluare a calității organizate de organizații externe și compară rezultatele cu alte laboratoare pentru a asigura acuratețea și comparabilitatea metodelor de testare.
3.Raportarea rezultatelor
•Rezultatele testului ar trebui să fie emise într-un format standardizat, incluzând elementul de testare, valoarea, intervalul de referință și metoda de testare.
•Rezultatele anormale trebuie etichetate și analizate în lumina contextului clinic. Dacă este necesar, se pot recomanda re-examinare sau teste suplimentare.
Rezumat
Funcționarea diagnosticului in vitro implică mai mulți pași, inclusiv colectarea probelor, pregătirea reactivilor, testarea instrumentelor și controlul calității. Fiecare pas trebuie să respecte cu strictețe procedurile standardizate pentru a asigura acuratețea și fiabilitatea rezultatelor testelor. În timp ce progresele tehnologice au dus la creșterea prevalenței metodelor de testare automate și cu-performanță ridicată, operatorii au nevoie în continuare de cunoștințe profesionale și de o abordare riguroasă pentru a asigura eficacitatea diagnosticului in vitro în aplicațiile clinice.